Gâscă

Gâsca este o pasăre de apă cu corp masiv, din familia Anatidae. Gâștele domestice sunt crescute pe ferme, gospodării și proprietăți rurale pentru carne, ouă mari, puf moale și pentru obiceiul lor de a plivii iarba și buruienile. Sunt ținute și ca animale ornamentale sau ca paznici, deoarece cotcodăcesc puternic la orice lucru neobișnuit.

Cele mai multe rase domestice occidentale provin din gâsca cenușie sălbatică (Anser anser), iar câteva rase asiatice, precum gâsca chinezească, provin din gâsca lebedă (Anser cygnoides). Gâștele sunt mai mari și trăiesc mai mult decât cele mai multe păsări de curte. Formează perechi durabile, recunosc persoanele care le îngrijesc și rămân aproape de cârd și de teritoriul cunoscut.

O gâscă nu este un animal cu nevoi reduse, cum ar putea fi câteva găini. Are nevoie de acces zilnic la iarbă, de apă curată mereu disponibilă, suficient de adâncă pentru a-și cufunda capul, de un adăpost nocturn sigur față de prădători și de spațiu pentru mișcare. Bine îngrijite, gâștele sunt rezistente, productive și longevive, iar multe devin blânde și sensibile față de îngrijitorii lor.

Cui îi este potrivită o gâscă

Gâștele se potrivesc crescătorilor cu un teren împrejmuit cu iarbă, un adăpost rezistent la prădători și timp pentru îngrijire zilnică. Se integrează bine pe ferme mici, gospodării și grădini rurale. Nu sunt potrivite pentru viața în interior, loturi urbane mici sau pentru cei care nu pot asigura apă, pășunat și protecție față de vulpi și câini. Deoarece o gâscă poate trăi două decenii sau mai mult, este un angajament pe termen lung, nu sezonier.

Rasele domestice de gâște sunt adesea grupate după clasa de greutate: rase grele crescute în principal pentru carne, rase medii și rase ușoare, mai active și mai bune la pășunat. Aproximativ douăsprezece rase sunt recunoscute pe scară largă în standardele avicole. Greutatea la maturitate variază de la câteva kilograme la rase grele de masă, postura diferă între tipurile asiatice drepte și tipurile europene mai late și mai joase, iar penajul merge de la alb simplu la gri, bej și forme cu model.

Unele rase au și o trăsătură distinctivă, cum ar fi excrescența de pe cioc la gâștele de origine asiatică sau penele ondulate ale rasei Sebastopol. Un număr redus de rase sunt autosexante, adică masculii și femelele diferă ca culoare, ceea ce face identificarea sexului puilor directă.

Rasele se aleg în funcție de scopul crescătorului. Rasele grele, Toulouse și Embden, sunt potrivite pentru producția de carne. Rasele mai ușoare, cum ar fi Chinese și Shetland, pășunează mai eficient. Rasele autosexante, cum este Pilgrim, simplifică identificarea sexelor. Rasele cu penaj ornamental, Sebastopol și Egyptian, sunt crescute mai ales pentru aspect.

Gâsca a fost printre primele păsări pe care oamenii le-au crescut. Gâștele domestice occidentale provin din gâsca cenușie, o specie sălbatică răspândită în Europa și în unele regiuni din Asia. Dovezi din Egiptul antic și din culturile agricole timpurii europene arată că gâștele erau crescute pentru hrană și pene cu mii de ani în urmă, mult înainte de alte păsări de curte.

În lumea mediteraneană antică, gâștele erau animale obișnuite de fermă și de gospodărie. Apar în arta egipteană, iar scriitorii romani clasici descriau creșterea lor pentru carne, grăsime și pene, dar și pentru valoarea lor ca semnalizatori de alarmă, datorită cloncănitului puternic. Rasa Roman păstrează și astăzi această reputație în nume și istorie.

În Asia de Est, o linie separată de domesticire a produs gâștele din gâsca lebedă sălbatică. Aceste păsări, reprezentate astăzi de rasele Chinese și African, se recunosc după excrescența de la baza ciocului și după postura mai dreaptă. Au fost domesticite independent față de linia europeană a gâștei cenușii.

Din aceste două tulpini ancestrale, tipuri regionale s-au dezvoltat de-a lungul secolelor, pe măsură ce fermierii au selecționat pentru dimensiune, penaj, ouăt și rezistență. Până în epoca modernă, rase distincte se stabiliseră în Europa, Asia și mai târziu în America, iar multe sunt crescute și astăzi.

Gâsca are un corp robust, un gât lung, picioare scurte poziționate spre spate și picioare complet palmate, adaptate pentru înot. Ciocul este lat și plat, cu margini dințate, potrivit pentru tăierea ierbii. Penajul este dens și impermeabil, întreținut de pasăre și izolat în interior de un strat de puf moale. La majoritatea raselor, masculul (gânsacul) este mai mare decât femela (gâsca), deși diferența poate fi mică.

Culoarea variază de la alb pur la gri, bej și combinații, cum ar fi modelul șa. Rasele de origine asiatică prezintă o excrescență rotunjită la baza ciocului superior, de obicei mai mare la mascul.

Aspectul variază considerabil între rase. Rasele grele, Toulouse și Embden, sunt late cu corpul adânc. Rasele ușoare, Chinese și Shetland, sunt mai zvelte și mai drepte. Sebastopol poartă pene lungi ondulate, iar rasele autosexante, cum este Pilgrim, prezintă masculi și femele în culori diferite.

Gâștele sunt foarte sociabile și trăiesc în cârd cu o ierarhie clară între păsări. Formează perechi puternice, adesea durabile, iar gânsacul își păzește îndeaproape partenera și orice cuib. Gâștele sunt vigilente și zgomotoase, de aceea au fost mult timp crescute ca paznici: ridică un cor puternic la apariția persoanelor necunoscute, a câinilor sau a oricărei situații neobișnuite.

Comunică printr-o gamă variată de sunete și prin postură. Coboară capul și întind gâtul ca gest de amenințare, șuieră când sunt alarmate și cloncăniesc pentru a menține contactul cu cârdul. Gâștele recunosc persoanele care le hrănesc și le manipulează și tind să se liniștească în prezența îngrijitorilor cunoscuți. În sezonul de reproducere, gânsacii pot deveni mai asertivi și pot provoca persoanele sau animalele care se apropie de cuib. În afara acestui sezon, cele mai multe gâște sunt mai calme și pășunează liniștit.

Îngrijire zilnică

• Asigurați acces la iarbă pentru pășunat cea mai mare parte a zilei.
• Oferiți apă curată de băut într-un recipient suficient de adânc pentru ca pasărea să-și poată cufunda complet capul.
• Completați hrana cu furaje suplimentare când pășunatul singur nu este suficient, în special iarna.
• Închideți gâștele în adăpostul securizat la lăsarea serii și lăsați-le afară dimineața.
• Verificați zilnic cârdul pentru șchiopătare, răni sau păsări care rămân în urmă față de grup.

Mediu

• Împrejmuiți o suprafață cu iarbă suficient de mare ca pășunatul să nu se epuizeze și terenul să rămână relativ uscat.
• Asigurați acces la apă pentru baie acolo unde este posibil; ajută gâștele să-și păstreze penele curate.
• Oferiți umbră pe vreme caldă și un adăpost uscat, ferit de curenți de aer, pentru nopți.
• Evitați ca terenul să devină permanent mocirlos; nămolul poate cauza probleme la picioare.

Îngrijirea penajului și manipulare

Gâștele își întrețin singure penele și nu au nevoie de baie sau tunsoare din partea îngrijitorului. Prindeți o gâscă asigurând corpul și aripile lipite de dvs. și susținând greutatea ei, fără a o ridica de gât sau picioare. Manipularea calmă și liniștită de la vârstă fragedă face adulții mai ușor de prins și inspectat. Păstrați manevrele scurte și verificați picioarele, cloaca și starea generală în cadrul controalelor de rutină.

Gâsca este una dintre puținele păsări domestice care poate trăi în mare măsură din iarbă. O pășune bună asigură cea mai mare parte din dieta unui adult pe tot parcursul sezonului de creștere. Când iarba este scurtă, iarna sau pentru păsările ouătoare și cele în creștere, dieta se suplimentează cu cereale, cum ar fi grâu, și furaje formulate pentru palmipede sau păsări de curte. Gâștele consumă și grit pentru a ajuta la măcinarea hranei în pipotă. Apa este necesară nu numai pentru băut, ci și pentru înghițit și curățarea hranei, deci trebuie să fie disponibilă mereu alături de furaj.

Bunătățile, cum ar fi verdețurile și legumele tocate, sunt acceptabile cu moderație, alături de pășunat. Femelele ouătoare beneficiază de o sursă de calciu, cum ar fi scoici de stridie zdrobite, oferite separat. Cel mai important: apa curată de băut trebuie să fie disponibilă în permanență, reîmprospătată regulat și suficient de adâncă pentru ca păsările să-și cufunde capul.

Gâștele sunt păsări robuste și, bine îngrijite, multe trăiesc 15 până la 25 de ani, mai mult decât cele mai multe alte păsări de curte. Cele mai multe probleme de sănătate provin din teren umed sau murdar, dietă slabă, paraziți sau atacuri ale prădătorilor, nu din slăbiciune genetică a rasei. O gâscă sănătoasă este alertă, mănâncă și pășunează constant, se mișcă liber și are ochii, nările și picioarele curate.

Îngrijire preventivă

• Mențineți adăpostul și pășunea curate și uscate pentru a proteja picioarele și a reduce paraziții.
• Asigurați o dietă echilibrată adaptată vârstei și anotimpului și evitați furajele prea bogate pentru boboci.
• Inspectați picioarele, ochii și starea generală la manipulările de rutină.
• Adăpostiți păsările în siguranță în fiecare noapte, împotriva prădătorilor.
• Puneți păsările noi în carantină înainte de a le introduce în cârdul existent.

Gâștele sunt crescute în aer liber, cu o casă securizată pentru nopți și vreme rea. Pășunează ziua, deci nucleul habitatului lor este un teren cu iarbă împrejmuit, cu spațiu pentru deplasare. Accesul la apă pentru baie, cum ar fi un iaz sau un butoi mare care poate fi curățat, menține penele în stare bună, deși apa curată de băut suficient de adâncă pentru a cufunda capul este minimul necesar. Casa de noapte protejează împotriva vulpilor, câinilor și altor prădători și trebuie să fie uscată, ventilată și ferită de curenți de aer. Gâștele tolerează bine frigul, dar au nevoie de umbră și de multă apă pe vreme caldă.

Listă de verificare pentru amenajare

• Gard perimetral solid care să țină gâștele înăuntru și prădătorii afară.
• Casă de noapte uscată, ventilată, sigură față de prădători, cu așternut curat.
• Iarbă pentru pășunat și zone umbrite pentru zilele călduroase.
• Apă curată de băut suficient de adâncă pentru a cufunda capul, reîmprospătată zilnic.
• Apă pentru baie (iaz sau butoi mare) care poate fi menținută curată, acolo unde este posibil.

Gâștele ating de obicei vârsta de reproducere în primul sau al doilea an și se împerechează înainte de sezonul de ouăt de primăvară. Mulți gânsaci se leagă de una sau de un număr mic de femele. Ouătul este sezonier, în principal primăvara, femelele depunând un cuib de ouă la sol. Femela incubează ouăle în timp ce gânsacul stă de pază în apropiere. Incubația durează aproximativ 28 până la 35 de zile, în funcție de rasă. Bobocii eclozează acoperiți de puf, pot merge și se hrăni într-o zi și urmează îndeaproape părinții, un model cunoscut drept dezvoltare precocială. Gâștele sunt părinți atenți și grupul familial rămâne adesea unit în primele săptămâni. Ouăle pot fi incubate și artificial, iar bobocii crescuți de îngrijitor se imprintează ușor pe oameni.

Ți se potrivește o gâscă?

Gâștele necesită îngrijire zilnică tot anul: lăsare afară dimineața, adăpostire la seară, apă proaspătă și verificarea pășunii și stării generale. Au nevoie de spațiu cu iarbă împrejmuit și de o casă sigură față de prădători, deci se potrivesc mai degrabă mediilor rurale sau gospodăriilor mici decât grădinilor urbane mici. Costurile includ adăpostul, împrejmuirea, furajele, mai ales iarna când pășunatul este slab, și îngrijirea veterinară ocazională. Cel mai mare angajament este cel de timp: o gâscă poate trăi 15 până la 25 de ani, deci a lua una este o responsabilitate pe termen lung. Gâștele sunt păsări de cârd și trebuie crescute cu cel puțin o altă gâscă; o gâscă solitară este o alegere proastă.

De unde să procuri gâște

Procurați gâștele de la crescători de încredere care țin păsările în condiții bune și vă pot oferi informații despre rasă, vârstă și sex. Cluburile și expozițiile de păsări de curte și palmipede sunt locuri potrivite pentru a găsi crescători consacrați. Adăposturile și organizațiile de adopție au uneori gâște care caută un nou cămin, potrivite pentru crescătorii dispuși să preia adulți. Cumpărați mai mult de una și evitați vânzătorii care nu vă pot prezenta efectivul parental sănătos sau condițiile de creștere.