Peruș

Perușul este un mic reprezentant al ordinului papagalilor, originar din interiorul arid al Australiei. În comerțul cu animale de companie este adesea denumit budgerigar sau, în Statele Unite, parakeet. Este una dintre cele mai răspândite păsări de companie din lume, apreciat pentru dimensiunile mici, natura sociabilă și capacitatea de a imita vorbirea.

Perușii sunt animale de turmă. În sălbăticie trăiesc în grupuri care pot număra sute sau mii de exemplare, deplasându-se prin continent în căutarea ierburilor cu semințe și a apei. Această tendință socială se menține și în captivitate: un peruș ținut singur are nevoie de interacțiune regulată cu îngrijitorul său, iar mulți sunt ținuți în perechi sau grupuri mici. Comunică aproape continuu prin ciripeli, sunete de contact și cântec.

Un peruș adult cântărește aproximativ 30 până la 40 de grame și măsoară circa 18 centimetri de la cap la coadă. Deși are un corp mic, este activ și are nevoie zilnic de timp în afara cuștii pentru zbor și mișcare. Cu îngrijire consecventă, un peruș poate fi un tovarăș longeviv, ajungând adesea până la vârsta de 12-13 ani.

Cui i se potrivește această pasăre

Perușul se potrivește celor care doresc o pasăre mică și interactivă, fără spațiul, zgomotul și costurile unui papagal mare. Funcționează bine în apartamente, deoarece sunetele sale sunt mai discrete decât ale papagalilor mai mari. Este o alegere bună pentru copiii atenți, supravegheați de un adult. Persoanele care călătoresc frecvent sau nu pot oferi interacțiune zilnică ar trebui să ia în considerare creșterea a două păsări, pentru ca perușul să aibă companie.

Perușul este o singură specie, nu un grup de rase distincte. Există o singură formă recunoscută în acest catalog. Ceea ce pare varietate este rezultatul selecției dirijate pentru culoare, desen și dimensiune în cadrul aceleiași specii. Amatorii împart de obicei perușii de captivitate în două grupuri practice: perușul de companie sau de tip sălbatic, care se menține aproape de dimensiunile păsărilor din Australia, și perușul de show sau expoziție, crescut mai mare, cu cap mai lat și marcaje mai pronunțate.

Cum sunt clasificate varietățile

Deoarece există o singură specie, clasificarea în cadrul genului se bazează pe aspect, nu pe rase separate. Crescătorii grupează păsările după culoare (seria verde, albastru, galben, alb și gri), după marcaje (normal, opalin, spangle, pied și altele) și după clasa de dimensiune (companie versus expoziție). Cluburile avicole și standardele de expoziție descriu aceste varietăți în detaliu, dar toate aparțin aceluiași animal: Melopsittacus undulatus.

Perușul a evoluat în regiunile uscate din interiorul Australiei, unde a existat cu mult înainte de contactul cu omul. Popoarele aborigene din Australia Centrală cunoșteau bine pasărea, iar numele comun provine în general dintr-un cuvânt din limbile aborigene australiene. Specia s-a adaptat la un climat dur și imprevizibil, trăind în stoluri mobile care urmăresc ploaia și ierburile cu semințe pe distanțe mari.

Naturaliștii europeni au consemnat perușul la începutul secolului al XIX-lea. Naturalistul englez John Gould a descris pasărea și a adus exemplare în Marea Britanie în jurul anului 1840, după care interesul s-a extins rapid în toată Europa. Păsările vii au fost expediate din Australia în număr tot mai mare, iar crescătorii au început să stabilească populații de captivitate în loc să depindă de importuri.

De la mijlocul anilor 1800, perușul a devenit o pasăre de colivie la modă în Marea Britanie și în Europa continentală. Creșterea în captivitate a produs primele mutații de culoare, începând cu formele galbene și ulterior albastre, ceea ce a alimentat cererea. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, crescătorii și societățile avicole lucrau la fixarea și perfecționarea acestor culori.

Australia a restricționat ulterior exportul faunei sale sălbatice native, astfel că populația globală de animale de companie descinde astăzi aproape în totalitate din păsări crescute în afara Australiei de-a lungul multor generații. Perușul de expoziție sau englez a fost dezvoltat prin această selecție în captivitate pentru dimensiuni mai mari și marcaje mai accentuate, în timp ce perușii din magazine rămân mai apropiați de forma sălbatică ca dimensiune și proporție.

Perușul are un corp compact, aerodinamic, construit pentru zbor rapid și agil. Pasărea de tip sălbatic are abdomenul verde și capul galben, marcat cu un desen negru în formă de solzi pe spate, aripi și ceafă. Sub față se află un grup de pete mici negre pe gât și pete violet-albastre pe obraji. Coada este lungă și ascuțită, iar ciocul este scurt și curbat, specific papagalilor. Creșterea în captivitate a adăugat varietăți albastre, cenușii, albe, galbene și cu diverse desene pe această formă de bază.

Cum variază aspectul

Diferența vizuală principală este între perușii de companie și cei de expoziție. Perușii de show sau englezi sunt vizibil mai mari, cu un cap mai lat și un profil frontal mai voluminos, iar petele faciale și dungile sunt mai pronunțate. Culoarea și desenul variază considerabil la ambele tipuri. Ceara, zona cărnoasă de deasupra ciocului, este adesea albastră la masculii maturi și bej sau maro la femelele în reproducere, ceea ce ajută la determinarea sexului la multe varietăți de culoare.

Perușii sunt păsări de turmă prin natură, iar interacțiunea socială reprezintă o parte esențială a comportamentului lor. Într-un grup se curăță reciproc penele, hrănesc tovarășii și mențin un flux continuu de semnale vocale. Un peruș ținut singur se va lega strâns de îngrijitorul său, dar are nevoie de interacțiune frecventă pentru a rămâne mulțumit. Doi sau mai mulți peruși se vor anima reciproc, deși păsările cu o puternică legătură cu alți peruși pot forma relații mai slabe cu oamenii.

Specia este activă și curioasă pe tot parcursul zilei, alternând zboruri și cățărare cu momente de curățare a penelor și odihnă. Perușii comunică în principal prin sunete: cântec melodios, sunete scurte de contact și șuierăt blând când sunt relaxați. Mulți învață să imite vorbirea și sunetele casnice, iar masculii tind să fie mai abili la vorbit. Limbajul corporal contează și el: pene ridicate pe cap, coadă desfăcută și scrâșnitul ciocului sunt semne ale unei păsări calme și mulțumite.

Îngrijire zilnică

• Oferiți apă și hrană proaspătă în fiecare zi, îndepărtând cojile de semințe și hrana proaspătă rămasă
• Permiteți timp supravegheat în afara cuștii pentru zbor și mișcare într-o cameră sigură pentru păsări
• Petreceți timp vorbind cu pasărea și interacționând cu ea, mai ales dacă este ținută singură
• Curățați excremental și schimbați patul cuștii murdar
• Verificați pe scurt pasărea: postură, respirație și excremente

Mediu

• Țineți cușca departe de curenți direcți și de fumul din bucătărie
• Mențineți o temperatură stabilă a camerei; evitați răcelile bruște și supraîncălzirea
• Acoperiți sau reduceți lumina cuștii noaptea, astfel încât pasărea să se odihnească 10 până la 12 ore
• Oferiți stinghii de diametre diferite pentru sănătatea picioarelor
• Rotiți jucăriile pentru a menține pasărea ocupată

Îngrijirea penajului și manipularea

Perușii își îngrijesc singuri penele și nu au nevoie de băi administrate de îngrijitor, deși mulți se bucură de un vas cu apă puțin adâncă sau de o pulverizare ușoară. Ghearele și ciocul se uzează de obicei natural; orice supracreștere trebuie verificată de un veterinar, nu tăiată acasă fără îndrumare. Manipulați pasărea cu blândețe și lăsați-o să urce pe deget în loc să o prindeți, ceea ce construiește încredere în timp.

În sălbăticie, perușul se hrănește cu semințele ierburilor și ale altor plante mici. O pasăre de captivitate hrănită numai cu semințe devine adesea supraponderală și deficitară în vitamine esențiale, deoarece semințele sunt bogate în grăsimi, dar sărace în mai mulți nutrienți. O dietă captivă echilibrată combină o bază de granule formulate cu o cantitate mai mică de semințe și legume proaspete zilnice. Verdețuri cu frunze închise la culoare, morcov ras și legume similare adaugă vitamine și varietate. Fructele pot fi oferite în cantități mici ca recompensă. Orice trecere de la o dietă cu semințe la granule trebuie făcută treptat, deoarece perușii pot fi lenti să accepte alimente noi.

Recompense, suplimente și apă

Folosiți panicule de mei și bucăți mici de fructe ca recompense ocazionale și în antrenament, nu ca aliment zilnic de bază. Un os de sepie sau un bloc mineral furnizează calciu și ajută la menținerea ciocului în formă bună. Majoritatea perușilor cu o dietă echilibrată nu au nevoie de picături de vitamine adăugate în apă; consultați un veterinar înainte de a administra suplimente. Oferiți apă curată și proaspătă în fiecare zi și schimbați-o mai des dacă hrana sau excrementele cad în vas.

Perușii sunt rezistenți pentru dimensiunile lor, dar ascund bine boala, astfel că modificările subtile de comportament pot fi primul semn al unei probleme. O pasăre care stă cu penele zbârlite, se oprește din mâncat sau se odihnește la fundul cuștii necesită atenție promptă. Durata de viață tipică este de aproximativ 5 până la 8 ani, iar păsările cu o dietă bună și îngrijire atentă pot ajunge la 12 până la 15 ani. Multe probleme frecvente sunt legate de o dietă săracă, bogată în semințe, și de lipsa exercițiului fizic.

Îngrijire preventivă

• Hrăniți cu o dietă echilibrată, nu numai cu semințe
• Permiteți zbor zilnic pentru menținerea greutății sănătoase
• Mențineți cușca și hrănitoarele curate pentru a limita infecțiile
• Puneți în carantină orice pasăre nouă înainte de a o introduce la celelalte
• Programați un control cu un medic veterinar pentru păsări și urmăriți primele semne de boală

Perușii învață rapid pentru dimensiunile lor. Cei mai mulți se îmblânzesc ușor dacă sunt manipulați cu blândețe și consecvență de tineri, iar mulți învață să urce pe deget, să vină când sunt chemați și să execute trucuri simple. Imitarea vorbirii este frecventă, în special la masculi, deși nu fiecare pasăre va vorbi. Antrenamentul funcționează cel mai bine în sesiuni scurte și liniștite, folosind o cameră tăcută și recompense alimentare mici, cum ar fi meiul. Încrederea vine primul: o pasăre care se simte în siguranță lângă îngrijitorul său învață mult mai repede decât una care este prinsă sau alungată.

Primii pași

1. Lăsați pasărea nouă să se acomodeze câteva zile înainte de a o manipula
2. Stați lângă cușcă și vorbiți ușor pentru ca pasărea să se obișnuiască cu prezența dumneavoastră
3. Oferiți o recompensă prin bare, apoi din palma deschisă
4. Învățați urcarea pe deget apăsând ușor un deget pe pieptul inferior, astfel încât pasărea să urce
5. Repetați cuvintele clar și consecvent dacă doriți ca pasărea să imite vorbirea
6. Mențineți sesiunile scurte, câteva minute de fiecare dată, și încheiați cu un succes

Perușii zboară orizontal, nu planează, deci o cușcă trebuie să fie mai lată decât înaltă pentru a oferi spațiu pentru zboruri scurte. Pentru o singură pasăre, cușca minimă are aproximativ 45 până la 60 de centimetri lățime, mai mare pentru mai mult de una. Distanța dintre bare trebuie să fie de aproximativ 1 centimetru, astfel încât pasărea să nu rămână cu capul prins. Așezați cușca la nivelul pieptului sau al ochilor, lângă un perete pentru securitate, într-o cameră cu activitate diurnă, dar departe de curenți, soare direct și bucătărie. O cușcă nu înlocuiește zborul: perușii au totuși nevoie zilnic de timp supravegheat în afara ei.

Listă de verificare pentru amenajare

• Cușcă largă cu distanță sigură între bare
• Mai multe stinghii de diametre diferite, inclusiv o crenguță naturală
• Hrănitoare și adăpătoare, plus un os de sepie sau un bloc mineral
• Câteva jucării: clopoței, scări și obiecte de ros
• Material de cușcă și o tavă glisabilă pentru curățare ușoară
• Un loc liniștit sau o acoperitoare pentru odihna de noapte

Perușii pot deveni maturi sexual de la aproximativ 3 până la 4 luni, dar crescătorii responsabili așteaptă ca păsările să aibă cel puțin un an înainte de reproducere, deoarece femelele tinere prezintă un risc mai mare de complicații. Perușii cuibăresc în scorburi, deci o pereche are nevoie de o căsuță de cuib pentru a se reproduce. Femela depune ouă din două în două zile, de obicei patru până la opt într-o pontă, și le clocește în timp ce masculul o ajută să se hrănească. Ouăle eclozează după aproximativ 18 zile. Puii se nasc orbi și fără pene, sunt hrăniți de ambii părinți și parasesc cuibul la aproximativ patru până la cinci săptămâni. Reproducerea pune o cerere mare asupra femelei, deci o sursă de calciu și o nutriție bună sunt importante pe tot parcursul procesului.

Vi se potrivește un peruș?

Perușul este una dintre cele mai accesibile și mai ușor de gestionat păsări de companie, dar rămâne un animal viu cu nevoi zilnice. Are nevoie de interacțiune în fiecare zi, fie de la un om, fie de la un alt peruș, plus o cușcă cu spațiu de zbor și timp supravegheat în afara ei. Pasărea poate trăi mult peste un deceniu cu îngrijire bună, deci este un angajament pe mai mulți ani. Perușii se potrivesc apartamentelor deoarece sunt mai silențioși decât papagalii mari, deși ciripesc pe tot parcursul zilei. Familiile cu copii foarte mici trebuie să supravegheze întreaga manipulare, deoarece pasărea este mică și fragilă.

De unde să îl procurați

Perușii pot fi obținuți de la crescători responsabili, magazine de animale și asociații sau centre de adopție pentru păsări. O sursă bună ține păsările în condiții curate și spațioase și poate răspunde la întrebări despre vârsta, dieta și sănătatea pasărei. Adopția merită luată în considerare, deoarece perușii sunt uneori predați când proprietarii le subestimează nevoile. Indiferent de unde provine pasărea, alegeți una cu ochi strălucitori, activă și cu respirație liniștită, și puneți-o în carantină față de celelalte păsări la început.