Mangalița

Mangalița este un porc de patrimoniu din Ungaria, ușor de recunoscut după blana sa deasă și creață, care amintește de lâna oilor, mai ales iarna. Această trăsătură o distinge de aproape orice altă rasă modernă de porci. Blana se rărește în lunile calde și crește din nou pe măsură ce temperaturile scad.

Mangalița este o rasă de untură, nu una specializată pe carne slabă. Animalul depune un strat gros de grăsime și produce carne cu marmorare intramusculară abundentă, prețuită mai ales pentru preparatele din carne sărată și uscată, cum ar fi lardo-ul și salamul uscat. Creșterea este lentă față de rasele comerciale, iar animalele ating greutatea de sacrificare pe o perioadă mai îndelungată.

Porcii de rasă Mangalița sunt de talie medie și se remarcă printr-un temperament constant și docil. Se adaptează bine la sisteme extensive, pe pășune sau în pădure, unde caută hrana în mod activ. Robustețea și calmul caracteristic îi recomandă crescătorilor mici și fermierilor orientați spre o zootehnie tradițională.

Cui i se potrivește rasa

Mangalița se adaptează crescătorilor care pot asigura spațiu în aer liber, acceptă o creștere lentă și doresc un porc robust pentru pășune sau pădure. Nu este o rasă indicată pentru sisteme intensive sau pentru producători care urmăresc o carne slabă și o finisare rapidă. Mânuirea calmă și un perimetru bine împrejmuit de furajare oferă cele mai bune rezultate.

Mangalița își are originea în Bazinul Carpatic, în Ungaria, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Crescătorii au încrucișat porcii locali cu alte rase regionale pentru a obține un animal robust, capabil să producă cantități mari de grăsime, cel mai valoros produs al epocii.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul celui de-al XX-lea, rasa era larg răspândită în Ungaria și în zonele învecinate din Europa Centrală și de Sud-Est. La acea vreme, untura reprezenta grăsimea culinară de bază și un indicator al valorii unui porc, astfel că o rasă cu aptitudini ridicate de îngrășare se bucura de o valoare economică evidentă.

Soarta rasei s-a schimbat în jumătatea de mijloc a secolului al XX-lea. Pe măsură ce uleiurile vegetale și carnea slabă au înlocuit untura în alimentație, cererea a scăzut brusc. Rasele comerciale mai slabe au înlocuit Mangalița pe majoritatea fermelor, iar efectivele au scăzut până la niveluri critice.

De la sfârșitul secolului al XX-lea, eforturile de conservare și interesul reînnoit față de mezelurile tradiționale au readus efectivele de la niveluri foarte scăzute. Astăzi Mangalița este din nou crescută în Ungaria și exportată în alte țări, atât pentru conservarea patrimoniului genetic, cât și pentru producția de mezeluri de calitate superioară.

Trăsătura definitorie a rasei este blana lungă și creață care acoperă întregul corp. Iarna devine deasă și lânoasă; vara năpârlește, lăsând o acoperire mai scurtă și mai aspră. Corpul este rotunjit și bine conformat, cu un piept adânc, un trunchi moderat lung și membre relativ scurte. Urechile sunt de mărime medie și atârnă ușor înainte, iar botul are o lungime medie.

Blana și culorile rasei

Sunt recunoscute trei tipuri de culoare. Tipul blond este cel mai frecvent, variind de la crem pal la gălbui. Tipul roșu are o blană maro-roșcată. Tipul cu burtă de rândunică prezintă o culoare închisă pe spate și flancuri, cu abdomenul și membrele inferioare deschise la culoare. Indiferent de varietate, pielea este pigmentată, iar blana creață rămâne semnul distinctiv constant al rasei.

Porcii de rasă Mangalița sunt blânzi și ușor de gestionat comparativ cu multe alte rase. Acceptă mânuirea, se integrează în grupuri și rareori manifestă agresivitate când beneficiază de suficient spațiu și hrană. Scroafele sunt, în general, mame bune și atente.

Rasa păstrează un impuls natural puternic de a căuta hrana și de a rădăcina, astfel că un padoc va fi răvășit rapid dacă nu este rotit. Porcii sunt animale sociale și prosperă mai bine în prezența a cel puțin unui însoțitor decât dacă sunt ținuți singuri. În relația cu oamenii sunt, de obicei, liniștiți, deși talia lor impune o mânuire atentă în orice situație, mai ales în cazul vierilor și al scroafelor cu purcei.

Îngrijirea blânei

• Verificați blana pentru încâlciri și resturi prinse, mai frecvent în sezonul de iarnă când blana este mai lungă
• Periați blana în timpul năpârlirii sezoniere pentru a ajuta la eliminarea blânii vechi
• Inspectați pielea pentru paraziți și răni minore la fiecare manipulare
• Verificați periodic ongloanele și tăiați-le dacă este necesar, pentru a preveni creșterea excesivă

Mișcare și activitate

• Asigurați un padoc sau o pășune suficient de mare pentru furajare zilnică
• Rotați terenul pentru a reduce deteriorarea și a permite recuperarea zonelor rădăcinate
• Permiteți accesul la pădure sau la terenuri mai accidentate, acolo unde este posibil
• Mențineți compania altor porci, deoarece activitatea și bunăstarea se îmbunătățesc în grup

Condiții de adăpostire

Rasa este rezistentă la frig datorită blânei și stratului de grăsime; un adăpost uscat, ferit de curenți, cu așternut bogat este suficient iarna. Căldura reprezintă un risc mai mare: izolarea care protejează împotriva frigului face temperaturile ridicate mai greu de suportat. Umbra, o băltoacă sau apă pentru răcire și apă proaspătă disponibilă în permanență sunt necesare în vară. Împrejmuirea trebuie să fie solidă și joasă, deoarece porcii rădăcinesc și forțează punctele slabe.

Rasa se descurcă bine cu o dietă care combină un furaj echilibrat pentru porci cu pășunatul și rădăcinatul. Fiind o rasă de untură, se îngrașă ușor, astfel că obiectivul este menținerea unei condiții corporale moderate, nu maximizarea aportului alimentar. Furajele, rădăcinoasele și legumele potrivite pot suplimenta hrana formulată, iar apa curată trebuie să fie disponibilă în permanență. Creșterea lentă este normală și nu trebuie forțată cu concentrate în exces.

Suplimente și hrănire suplimentară

Pășunea, ghindele și legumele de sezon sunt suplimente potrivite și se pliază pe obiceiurile naturale de furajare ale rasei. Acolo unde rația nu este completă, trebuie asigurat un echilibru de vitamine și minerale specific porcilor. Limitați recompensele bogate în energie, deoarece Mangalița acumulează grăsime ușor, iar o condiție corporală excesivă afectează atât sănătatea, cât și performanța reproductivă.

Mangalița este în general robustă și rezistentă la mulți dintre factorii de stres ai vieții în aer liber. Cu un management corespunzător, trăiește circa 12 până la 15 ani, mai mult decât mulți porci comerciali care nu sunt ținuți la vârste înaintate. Principalele probleme de sănătate derivă mai puțin din afecțiuni ereditare și mai mult din modul de gestionare, în special din tendința de îngrășare și din sensibilitatea la căldură.

Îngrijire preventivă

• Mențineți o condiție corporală moderată prin hrănire controlată
• Respectați un program antiparazitar adaptat porcilor din exterior
• Efectuați vaccinările recomandate de medicul veterinar pentru regiune
• Verificați picioarele, pielea și blana la fiecare manipulare
• Asigurați umbră, băi de noroi și apă pe toată durata verii

Porcii de rasă Mangalița se maturizează mai lent decât rasele comerciale și, de regulă, sunt puși la reproducție abia după ce ating o dezvoltare corespunzătoare, nu la prima posibilitate. Gestația are durata tipică speciei, de circa 114 până la 115 zile. Fătările sunt mai mici decât la rasele intensive, conform caracterului lent și tradițional al rasei.

Scroafele sunt recunoscute ca mame bune și atente, gestionând, în general, fătarea și creșterea timpurie cu puțin ajutor, atunci când li se oferă un spațiu de fătare curat și adăpostit. Purceii se nasc cu un desen strial palid care dispare pe măsură ce cresc. Purceii sunt alăptați de scroafă până la înțărcare, după care trec pe furaje și pe pășune, atingând greutatea de sacrificare pe o perioadă extinsă.