Hanovrian

Calul hanovrian este un cal german cu sânge cald dezvoltat pentru călărie și competiție. Se numără printre cei mai de succes cai de sport din lume, cu un palmares îndelungat în dresaj, sărituri peste obstacole și proba completă la cel mai înalt nivel. Rasa își trage numele de la regiunea Hanovra din nordul Germaniei, unde registrul său genealogic a fost înființat la începutul secolului al XVIII-lea.

Calul hanovrian îmbină talia și forța cu o minte calmă și cooperantă. Caii acestei rase sunt apreciați pentru firea echilibrată și dorința de a fi pe plac, însușiri care îi recomandă atât pentru călăreți profesioniști, cât și pentru amatori capabili. Calitatea mișcării este o trăsătură definitorie: rasa este selectată pentru un pas, un trap și un galop libere și elastice, care obțin note bune în dresaj.

Creșterea modernă este gestionată prin inspecții stricte și teste de performanță. Iepele și armăsarii trebuie să treacă evaluări înainte de a fi aprobați în registrul genealogic, astfel încât conformația, mersul și docilitatea la călărie rămân constante de la o generație la alta.

Cui i se potrivește

Calul hanovrian se potrivește călăreților care doresc un partener docil și atletic pentru competiție sau pentru o activitate recreativă serioasă. Firea sa calmă îl face mai iertător decât multe rase de sport cu sânge fierbinte, însă talia și energia sa cer totuși un călăreț capabil să ofere îndrumări clare și constante. Este mai puțin potrivit pentru un începător absolut care lucrează fără instructor.

Rasa datează din anul 1735, când George al II-lea, principe elector de Hanovra și rege al Marii Britanii, a înființat herghelia de stat de la Celle, în nordul Germaniei. Herghelia a repartizat armăsari aprobați în întreaga regiune, pentru ca fermierii să poată crește cai puternici și utili pentru agricultură, transport și armată.

Primii cai hanovrieni erau animale mai grele, construite pentru munca la ham și pentru serviciul de cavalerie. De-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, crescătorii au adăugat sânge de pur-sânge englez și alt sânge nobilitator pentru a obține un cal mai ușor și mai atletic, păstrând totodată forța și firea sănătoasă a rasei.

Registrul genealogic hanovrian (Hannoveraner Verband) a fost organizat în 1888 la Verden, care rămâne centrul administrativ al rasei. După ce cele două războaie mondiale au redus cererea de cai de muncă și militari, crescătorii și-au reorientat scopul către calul de călărie și de sport.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, creșterea selectivă și testele de performanță au transformat calul hanovrian într-un cal de sport cu sânge cald de prim rang. De atunci rasa a produs numeroși cai olimpici și campioni mondiali la dresaj și sărituri peste obstacole.

Calul hanovrian are o construcție echilibrată și atletică, ce transmite deopotrivă putere și rafinament. Capul este de mărime medie și expresiv, așezat pe un gât bine conformat și musculos. Spata este lungă și înclinată, spinarea este puternică, iar trenul posterior este lat și puternic, ceea ce conferă rasei impuls și înălțare în mișcare. Membrele sunt corecte și bine musculate, cu copite sănătoase și dure.

Blana și culorile

Majoritatea cailor hanovrieni au o culoare uniformă, cele mai frecvente fiind roib, murg, brun și negru. Apare și vânătul. Însemnele albe pe cap și pe membre sunt acceptate. Registrul genealogic a exclus în trecut culorile pestrițe (pinto) și câteva alte modele de la înregistrarea principală, astfel încât majoritatea cailor înregistrați apar într-o singură culoare de bază, cu alb limitat.

Temperamentul este unul dintre cele mai puternice atuuri ale rasei. Caii hanovrieni sunt crescuți pentru o minte calmă și de încredere, pe lângă capacitatea atletică, iar docilitatea la călărie este o componentă notată în testarea armăsarilor și a iepelor. Cei mai mulți au o fire echilibrată și sunt binevoitori, ceea ce face ca manevrarea zilnică și dresajul să decurgă simplu.

Cu îngrijitorii lor, caii hanovrieni construiesc relații de lucru stabile și răspund bine la rutine constante. Sunt inteligenți și prind repede o muncă nouă, deși aceeași inteligență face ca ei să observe și să reacționeze la o călărie nedreaptă sau inconsecventă. Față de străini sunt în general liniștiți, mai degrabă decât fricoși.

La pășune și în grajd se înțeleg de obicei bine cu ceilalți cai. Energia lor este reală, dar controlabilă: au impulsul necesar pentru sport fără reactivitatea ascuțită întâlnită la multe rase cu sânge fierbinte.

Caii hanovrieni sunt rezistenți și nu au nevoie de o îngrijire complicată, dar, ca mari cai de sport, au nevoie de un management constant pentru a rămâne sănătoși. Mișcarea regulată, un teren bun și atenția acordată membrelor și copitelor contează cel mai mult.

Țesălare

• Periați de câteva ori pe săptămână, iar zilnic în perioada năpârlirii sezoniere, pentru a menține blana și pielea sănătoase
• Curățați copitele zilnic și verificați dacă există pietre, putregai al furcuței sau crăpături
• Spălați și descâlciți coama și coada după nevoie
• Îmbăiați la nevoie și după o muncă grea, apoi uscați bine
• Verificați corpul după călărie pentru a depista frecări, umflături sau căldură la nivelul membrelor

Mișcare

• Asigurați scoaterea zilnică la padoc sau la pășune
• Combinați dresajul călare cu plimbările în teren și mișcarea liberă
• Construiți condiția fizică treptat, înainte de o muncă intensă de dresaj sau de sărituri
• Prevedeți zile de odihnă pentru a limita solicitarea articulațiilor și a tendoanelor

Mediu

Un cal hanovrian se simte cel mai bine într-un grajd curat și bine ventilat, cu scoatere zilnică la padoc și acces la un teren sigur și plan pentru lucru. Fiind o rasă de climat temperat, tolerează bine frigul, dar are nevoie de adăpost împotriva vântului și a umezelii, precum și de umbră și apă pe caniculă.

Ca toți caii, calul hanovrian este un erbivor care paște și a cărui dietă trebuie să se bazeze pe furaje: pășune, fân sau semifân. Furajele trebuie să reprezinte cea mai mare parte a rației zilnice, pentru ca tubul digestiv să funcționeze normal. Nutrețurile concentrate, precum grăunțele sau furajul formulat, se adaugă în funcție de cât de intens muncește calul, caii cu întreținere ușoară având nevoie de mai puțin decât cei în antrenament intens. Hrăniți după greutate, nu cu porția de măsură, și faceți orice schimbare treptat.

Recompense și suplimente

Cantitățile mici de morcov sau de măr sunt recompense potrivite, cu moderație. Ar trebui să fie disponibil un bulgăre de sare sau de minerale, iar un medic veterinar ori un nutriționist ecvin poate recomanda suplimente dacă analiza furajelor arată deficite. Apa curată și proaspătă trebuie să fie disponibilă în permanență, deoarece un cal de talie mare poate bea cu mult peste 30 de litri pe zi.

Calul hanovrian este o rasă robustă, menținută sănătoasă în parte prin inspecții de creștere stricte, care evaluează conformația și integritatea fizică. Cu un management bun, mulți trăiesc 25 până la 30 de ani. Afecțiunile întâlnite cel mai des se leagă de cerințele muncii atletice și de talia calului, mai degrabă decât de un singur defect ereditar.

Îngrijire preventivă

• Examene veterinare anuale plus vaccinări de rutină
• Controale și pilirea dinților, de obicei o dată sau de două ori pe an
• Vizite ale potcovarului la fiecare 6 până la 8 săptămâni, pentru toaletare sau potcovire
• Un program planificat de deparazitare bazat pe numărătoarea ouălor din fecale
• O condiționare care crește volumul de muncă treptat, pentru a proteja articulațiile și tendoanele

Docilitatea este o trăsătură definitorie a rasei și este testată oficial înainte ca respectivii cai să fie aprobați pentru creștere. Caii hanovrieni învață repede, rețin ce li se predă și, în general, doresc să lucreze cu călărețul, nu împotriva lui. Această bunăvoință răsplătește o manevrare clară și constantă și este subminată de metodele dure sau inconsecvente. Cei mai mulți cai sunt puși sub șa la trei sau patru ani și dezvoltați lent către disciplina lor.

Elemente de bază

1. Stabiliți o muncă la sol calmă: conducerea, statul pe loc și acceptarea manevrării pe tot corpul
2. Predați cedarea la presiune și comenzile vocale de bază, din mână sau la longe
3. Introduceți harnașamentul și călărețul treptat, într-un spațiu controlat
4. Construiți pasul, trapul și galopul printr-o muncă constantă, înaintată și echilibrată
5. Adăugați dresaj specific disciplinei (figuri de dresaj sau sărituri gimnastice joase) odată ce elementele de bază sunt sigure
6. Păstrați ședințele scurte și încheiați pe un răspuns bun, mai ales cu caii tineri

Reproducția este inima sistemului hanovrian și este supravegheată de registrul genealogic pentru a menține constante conformația, mersul și temperamentul. Armăsarii trebuie să treacă inspecția de conformație și un test de performanță înainte de a fi licențiați, iar iepele sunt clasificate înainte ca mânjii lor să poată intra în registrul genealogic principal.

Iepele ating maturitatea de reproducție la câțiva ani, deși multe sunt ținute în sport înainte de a fi montate. După montă sau însămânțare artificială, gestația durează aproximativ 11 luni și produce aproape întotdeauna un singur mânz. Gemenii sunt rari și de obicei nedoriți la cai.

Mânjii sunt de regulă înțărcați în jurul vârstei de șase luni. Tineretul este apoi crescut cu scoatere la padoc și manevrare treptată, fiind pus sub șa abia după ce corpul lor s-a maturizat, de obicei la trei ani sau mai mult.