Miotonică (Leșinătoare)

Capra miotonică, numită curent și capra care leșină, este o rasă domestică crescută pentru carne și ca animal de companie, dezvoltată în Statele Unite ale Americii. Denumirea provine de la miotonia congenitală, o afecțiune ereditară care determină contractarea și menținerea temporară a mușchilor scheletici atunci când animalul este surprins sau agitat. Capra nu își pierde cunoștința. Mușchii se înțepenesc pentru câteva secunde, iar animalele mai tinere sau cele mai afectate pot cădea pe o parte până la relaxarea musculară.

Aceasta este o rasă calmă, prietenoasă și cu temperament echilibrat. Caprele miotonice sunt mai liniștite și mai puțin predispuse la cățărat sau sărit față de alte rase, parțial din cauza afecțiunii musculare care limitează mișcările atletice bruște. Această caracteristică le face mai ușor de împrejmuit și de întreținut, contribuind la popularizarea lor ca animale de curte și de companie, alături de utilizarea în producția de carne.

Adulții ating o talie medie, majoritatea animalelor situându-se între 43 și 64 cm la greabăn. Vin în numeroase culori ale blănii și pot purta coarne. Durata de viață este, în mod obișnuit, de 10 până la 15 ani cu îngrijire curentă.

Cui i se potrivește

Rasa se adresează crescătorilor care doresc o capră docilă, cu tendință redusă de evadare, pentru o fermă mică sau o gospodărie. Temperamentul liniștit și tendința scăzută de cățărat o fac accesibilă persoanelor aflate la început în creșterea caprinelor. Poate fi crescută și ca animal de companie sau ca efectiv de bază pentru producția de carne.

Istoria documentată a rasei începe în anii 1880, în comitatul Marshall din Tennessee. Sursele descriu un lucrător agricol pe nume John Tinsley, care a sosit cu un grup mic de capre ce se înțepeneau la sperie. După un timp scurt a plecat, iar caprele rămase au constituit populația de bază a rasei.

Din acest fond fondator, caprele s-au răspândit în regiune, o populație semnificativă dezvoltându-se în jurul comitatului Marshall și, ulterior, în Texas, unde crescătorii au selecționat animale de talie mai mare pentru producția de carne. Datorită ușurinței de împrejmuit, caprele erau uneori ținute împreună cu turmele de oi, întrucât o capră speriată se înțepenea în loc să se împrăștie la apropierea unui prădător.

Pe parcursul celei mai mari părți a secolului XX, rasa a rămas un animal de lucru regional, cunoscut în principal de fermierii locali. Interesul a crescut în a doua jumătate a secolului, odată cu aprecierea temperamentului docil și a trăsăturii distinctive. Au fost înființate asociații de rasă în Statele Unite pentru înregistrarea pedigree-urilor și protejarea populației.

Capra miotonică este recunoscută astăzi ca rasă americană de patrimoniu. A fost inclusă ca prioritate de conservare de către organizațiile dedicate raselor de animale de fermă amenințate, efectivele sale rămânând reduse față de rasele comerciale principale.

Capra miotonică are un corp compact, bine musculat, sprijinit pe picioare relativ scurte până la medii. Capul este de lungime medie, cu bot larg și ochi mari, proeminenți, care par adesea ușor alarmaţi chiar și în repaus. Ambele sexe pot purta coarne. Urechile sunt medii și orientate lateral.

Blana și culorile

Lungimea blănii variază între linii. Unele animale rămân cu blana scurtă pe tot parcursul anului, în timp ce altele dezvoltă un strat exterior mai lung, cu un subpăr asemănător cașmirului, pe vreme rece. Culoarea este extrem de variabilă. Negrul cu alb este frecvent, dar apar și modele solide sau combinate în maro, bej, crem și roib. Nicio culoare unică nu definește rasa.

Capra miotonică este una dintre cele mai calme rase de caprine. Este prietenoasă și de treabă cu oamenii și se îmblânzește de obicei cu ușurință prin manipulare regulată. Afecțiunea musculară le face mai puțin reactive și mai puțin atletice față de alte rase, astfel că sar și se cațără mult mai rar. Aceasta este una dintre cauzele pentru care crescătorii le descriu ca animale ușor de ținut în țarc.

Cu membrii familiei și cu persoanele cu care sunt obișnuite, rasa este blândă și sociabilă. În prezența străinilor, majoritatea animalelor sunt inițial rezervate, dar se calmează rapid. Deoarece sperierea bruscă poate declanșa înțepenirea musculară, manipularea calmă reduce stresul inutil. Caprele sunt animale de turmă și se simt cel mai bine în compania a cel puțin unui alt caprovic, fără a fi ținute în izolare.

Cu alte animale domestice și cu efectivele de la fermă sunt, în general, pașnice. Natura lor liniștită le-a permis în mod tradițional să fie ținute alături de oi și de alte animale.

Igienă și îngrijire corporală

• Periați animalele cu blana mai lungă în perioadele de năpârlire sezonieră pentru a îndepărta părul lax
• Tăiați copitele la fiecare 6 până la 8 săptămâni sau în funcție de viteza de creștere
• Verificați blana pentru paraziți externi la fiecare manipulare de rutină
• Monitorizați coarnele și eventualele răni pentru a preveni leziunile

Mișcare și activitate

• Asigurați acces zilnic la pășune sau la un spațiu de mișcare pentru pășunat și deplasare
• Permiteți activitate ușoară; rasa se cațără și sare mai puțin decât alte caprine
• Mențineți terenul relativ nivelat și fără obstacole, deoarece o capră speriată se poate înțepeni și cădea

Mediu și adăpost

Caprele miotonice au nevoie de un adăpost uscat, ferit de curenți, pentru umbră și protecție față de ploaie, vânt și frig. Împrejmuirile pot fi mai joase și mai simple decât pentru rasele atletice, deoarece aceste capre se cațără rar pe garduri, dar trebuie să fie sigure împotriva prădătorilor. Asigurați acces permanent la apă curată și la un supliment mineral formulat pentru caprine. Mențineți companioanele, întrucât caprele sunt animale sociale și suferă în izolare.

Capra miotonică este atât păscătoare, cât și răsfoitoare. Baza dietei trebuie să fie furajul de calitate: pășune, vegetație arbustivă și fân de graminee sau leguminoase în perioadele cu pășunat limitat. Caprele utilizează stomacul cu patru camere pentru digerarea fibrelor, astfel că un aport constant de furaje susține sănătatea rumenului. Concentratele se adaugă numai când furajul singur nu poate acoperi necesarul, de exemplu în gestația tardivă, lactație sau la tineret.

Recompense și suplimente

Puneți la dispoziție un mineral vrac pentru caprine cu conținut adecvat de cupru și seleniu pentru zona geografică respectivă, întrucât caprinele au nevoi specifice de oligoelemente. Asigurați sare și apă curată permanent. Recompensele, cum ar fi cantități mici de fructe sau legume, pot fi oferite ocazional, dar trebuie să rămână o parte minoră a dietei pentru a nu reduce consumul de furaje.

Capra miotonică este considerată o rasă robustă și sănătoasă, cu o durată de viață tipică de 10 până la 15 ani. Miotonia congenitală definitorie nu este dureroasă sau periculoasă în sine; mușchii afectați se contractă scurt și se relaxează. Această trăsătură poate reduce unele accidentări, deoarece caprele sunt mai puțin predispuse la cățărat și sărit. Practicile standard de sănătate a turmei acoperă celelalte preocupări.

Îngrijire preventivă

• Stabiliți un program de vaccinare și deparazitare împreună cu un medic veterinar
• Tăiați copitele la intervale regulate și mențineți asternuturile uscate
• Asigurați minerale vrac corecte pentru a preveni deficiențele și problemele urinare
• Monitorizați condiția corporală și izolați animalele noi sau bolnave
• Planificați numărători fecale regulate în loc de deparazitare generalizată

Caprele miotonice ating maturitatea sexuală în primul an, deși mulți crescători așteaptă până când femelele sunt bine dezvoltate, de regulă în jurul vârstei de 8 până la 12 luni sau mai târziu, înainte de prima montă. Femelele sunt poliestre sezoniere și ciclează la aproximativ 21 de zile în sezonul de reproducere. Gestația durează în medie circa 150 de zile, adică aproximativ cinci luni.

Mărimea fătării este de regulă unu până la trei iezi, gemelaritatea fiind frecventă la femelele adulte. Iezii sunt de obicei viguroși la naștere, se ridică și sug repede. Miotonia este ereditară, iar iezii pot manifesta înțepenire de la vârste fragede, cu un răspuns care devine adesea mai pronunțat pe măsură ce cresc.

Femelele sunt de obicei mame atente. Iezii sug laptele mamei și încep să consume furaje în primele săptămâni, după care sunt înțărcați la aproximativ 8 până la 12 săptămâni, în funcție de sistemul de management. Asigurați spații curate și uscate pentru fătare și monitorizați nou-născuții pentru confort termic și sugere reușită.