Kiko

Kiko este o rasă de capră pentru carne, dezvoltată în Noua Zeelandă în deceniul al nouălea al secolului XX. Numele provine dintr-un cuvânt maori care înseamnă carne, oglindind scopul rasei. Caprele Kiko au fost selecționate să crească în greutate pe pășune și în tufărișuri, fără hrănire intensivă cu cereale, și să supraviețuiască în regiuni umede și accidentate cu intervenție umană minimă.

Rasa este apreciată în primul rând pentru robustețe. Selecția s-a realizat în condiții dificile, animalele cu performanțe slabe fiind reformate, nu îngrijite suplimentar. Rezultatul este un animal cu o rezistență mai bună la paraziții intestinali față de multe alte rase, care parcurge distanțe mari în căutarea hranei și necesită puțin ajutor la fătare. Caprele adulte cântăresc în mod obișnuit 45-65 kg, iar țapii sunt mai mari.

Kiko se cresc în principal pentru carne și pentru încrucișări destinate transmiterii de vigoare altor linii de carne. Sunt utilizate și pentru curățarea terenurilor de vegetație lemnoasă, pe care alte animale de fermă o ignoră.

Cui i se potrivește rasa Kiko

Rasa Kiko se potrivește fermierilor și micilor crescători care doresc o capră cu performanțe bune pe pășune, cu costuri reduse de întreținere. Este favorabilă sistemelor extensive, de tip ranch, mai degrabă decât celor de stabulație. Cei care doresc o capră de companie sau o producătoare intensivă de lapte vor găsi rase mai adecvate, deoarece Kiko a fost selecționat pentru producția de carne și rezistența în teren, nu pentru muls sau interacțiune afectuoasă.

Rasa Kiko a fost elaborată în Noua Zeelandă începând cu sfârșitul anilor 1970 și pe parcursul deceniului următor. Crescătorii Garrick și Anne Batten, colaborând cu grupul Caprinex Genetics din Insula de Sud, au urmărit obținerea unei capre de carne adaptate regiunilor umede și dealurilor din Noua Zeelandă.

Baza genetică a provenit din capre ferate care trăiau și se reproduceau fără sprijin uman pe întreg teritoriul țării. Aceste animale robuste au fost încrucișate cu țapi de rase lactate importate, inclusiv Anglo-Nubian, Saanen și Toggenburg, pentru a spori talia și viteza de creștere, păstrând totodată rezistența fondului ferat.

Selecția a constituit elementul central al programului. Animalele erau ținute pe terenuri accidentate, cu deparazitare minimă, fără hrănire suplimentară și fără asistență la fătare. Caprele care nu mențineau starea de sănătate, nu-și creșteau iezii și nu câștigau în greutate în acele condiții erau eliminate din efectivul de reproducție. După mai multe generații, linia s-a stabilizat pentru robustețe și creștere și a primit denumirea Kiko.

Exporturile de Kiko spre Statele Unite au început în anii 1990, unde rasa este utilizată atât ca rasă pură pentru carne, cât și la încrucișări destinate transmiterii de vigoare altor linii. Registrele de rasă din Statele Unite și din alte țări înregistrează astăzi pedigree-urile și procentele de sânge Kiko.

Kiko este o capră de talie mare, bine musculată, cu un corp adânc și membre puternice, drepte, adaptate parcurgerii terenului accidentat. Rasa a fost selecționată după criterii funcționale, nu după un standard estetic fix; variațiile de talie și culoare sunt mai mari decât la rasele de expoziție. Impresia generală este cea a unui animal robust și atletic.

Țapii poartă coarne masive, curbe, orientate lateral și posterior, iar caprele au și ele coarne, mai ușoare. Capul este de lungime medie, cu expresie alertă. Copitele sunt, de regulă, rezistente și necesită tundere mai rar decât la rasele crescute pe terenuri moi.

Blana și culorile

Albul este cea mai frecventă culoare și a fost preferat în efectivele fondatoare, dar Kiko apare și în nuanțe de crem, gri-bej, brun, negru și combinații ale acestora. Blana este destul de aspră și stă aproape de corp pe timp cald. În climatele reci, caprele dezvoltă un strat de iarnă mai dens, cu o subblană vizibilă, pe care o năpârlesc odată cu venirea căldurii.

Kiko sunt independente și autosuficiente, trăsături care derivă direct din modul în care au fost selecționate. Pășunează și rumegă singure pe suprafețe mari, sunt vigilente la amenințări și reacționează rapid. Caprele sunt mame atente, care-și îngrijesc iezii cu intervenție minimă din partea crescătorului.

În relație cu oamenii, rasa este, în general, calmă, dar nu deosebit de afectuoasă. Animalele crescute cu manipulare regulată devin ușor de gestionat și de mutat, în timp ce cele crescute în sistem extensiv pot fi reticente față de persoanele necunoscute și mai dificil de prins. Sunt active și curioase și testează împrejmuirile. În turmă sunt, de regulă, sociabile și stabilesc o ierarhie stabilă. Coexistă bine cu alte specii pe pășune comună. Nu sunt o rasă afectuoasă, astfel că proprietarii care doresc o interacțiune apropiată trebuie să le manipuleze frecvent de la o vârstă fragedă.

Rasa Kiko a fost selecționată pentru a necesita puțin îngrijire zilnică, dar implică totuși practici corecte de creștere. Necesitățile principale sunt: spațiu pentru hrănire, împrejmuire solidă, adăpost față de condițiile meteorologice extreme și un program de sănătate de rutină.

Toaletare

• Periați periodic pentru a îndepărta părul mort în timpul năpârlirii de primăvară.
• Verificați copitele o dată la câteva luni; copitele Kiko rezistă bine și necesită tundere mai rar decât la rasele de teren moale.
• Inspectați blana pentru căpușe, păduchi și probleme ale pielii la fiecare manipulare.
• Mențineți coarnele și eventualele răni curate și sub supraveghere.

Mișcare și activitate

• Asigurați pășune liberă sau tufărișuri unde caprele să poată umbla și se hrăni zilnic.
• Permiteți accesul la plante lemnoase, pe care Kiko le preferă față de iarba scurtă.
• Aplicați pășunatul rotativ pentru a menține furaje proaspete și a reduce sarcina parazitară.
• Asigurați spațiu suficient; caprele ținute în spații restrânse se plictisesc și pot deteriora adăpostul și împrejmuirile.

Mediu și adăpost

Kiko suportă condiții umede, accidentate și reci mai bine decât multe alte rase, dar are nevoie în continuare de un adăpost uscat, fără curenți de aer, pentru a se proteja de ploaie, vânt și căldură excesivă. Împrejmuirile trebuie să fie înalte și solide, deoarece rasa este atletică și va testa punctele slabe. Apa curată și mineralele la discreție trebuie să fie mereu disponibile.

Kiko este în primul rând un pășunător. Dieta trebuie construită în jurul pășunii de calitate, al plantelor de tufăriș și al fânului, cu concentrate folosite cu moderație. Adulții pe pășune bună nu necesită, adesea, niciun concentrat, în timp ce iezii în creștere, caprele în ultimul trimestru de gestație și cele în lactație pot necesita un supliment. Asigurați întotdeauna apă curată și minerale specifice caprinelor la discreție, deoarece caprele au nevoi specifice de cupru și seleniu pe care mineralele pentru bovine nu le acoperă.

Recompense și suplimente

Cantități mici de morcovi, mere sau frunze de tufăriș constituie recompense sigure și utile în dresaj. Mineralele libere în vrac și bicarbonatul de sodiu susțin sănătatea rumenului. În zonele cu deficit de seleniu, urmați recomandările medicului veterinar local privind suplimentarea cu seleniu și vitamina E, deoarece atât deficiența, cât și excesul sunt dăunătoare.

Kiko se numără printre rasele de caprine mai robuste, întrucât a fost selecționată în condiții dificile, cu reformarea exemplarelor cu performanțe scăzute. Prezintă o rezistență mai bună la paraziții interni față de multe alte rase și fatează, de regulă, fără asistență. Cu toate acestea, nu este imună la bolile obișnuite ale caprinelor, iar un management corect menține turma sănătoasă. Cu îngrijire corespunzătoare, Kiko trăiește în mod obișnuit 8-12 ani.

Profilaxie

• Folosiți numărătoarea ouălor în fecale pentru a deparazita numai când este necesar; aceasta protejează rezistența rasei la paraziți.
• Rotiți pășunile și evitați suprapășunatul.
• Mențineți vaccinările la zi, inclusiv CDT pentru bolile clostridiene și tetanos.
• Asigurați minerale specifice caprinelor la discreție, pentru a preveni deficiența de cupru și seleniu.
• Tundeți copitele la nevoie și mențineți așternutul uscat.

Ușurința la reproducție este un atribut central al valorii rasei Kiko. Caprele ating maturitatea sexuală în jurul vârstei de 7-12 luni, deși mulți crescători amână prima montă până când capra se apropie de un an și are o dezvoltare corporală corespunzătoare. Țapii pot fi fertili de la aproximativ 5-7 luni. Ca și alte caprine, Kiko din regiunile temperate tind să fie reproducători sezonieri, cu cicluri mai active toamna.

Gestația durează aproximativ 145-155 de zile. Caprele Kiko sunt cunoscute pentru fătare ușoară și instinct matern puternic; fatează și-și cresc iezii cu puțin ajutor din exterior. Gemelaritatea este frecventă, iar unele capre cresc și tripleți. Iezii sunt viguroși, se ridică în picioare și sug rapid, trăsătură compatibilă cu sistemul de creștere cu input redus. Mulți crescători înțarcă iezii la aproximativ 2-3 luni, în funcție de creștere și de disponibilitatea pășunii. Selecția tineretului de reproducție după aceleași trăsături de robustețe menține calitatea liniei.