Minorca

Minorca este o rasă de găini originară din insula Menorca, aflată în largul coastei de est a Spaniei. Aparține grupului mediteranean de păsări ouătoare, ușoare și active, fiind una dintre cele mai mari rase din acest grup. Păsările poartă coada ridicată și stau în picioare drepte, cu o siluetă vioaie și sigură pe sine.

Rasa este recunoscută mai ales pentru două trăsături: o creastă simplă foarte mare și dimensiunea ouălor. Găinile depun ouă mari, cu coajă alb-cretă, iar rasa este apreciată de multă vreme pentru că produce unele dintre cele mai mari ouă albe dintre toate rasele mediteraneene. Varietatea cea mai răspândită este Minorca neagră, cu penaj negru-verzui, deși există și forme albe sau de alte culori.

Minorca este o pasăre activă, care iese la hrănit cu multă energie și preferă spațiul deschis pentru a cotrobăi după hrană. Nu este o rasă crescută pentru carne și clocește rar, astfel încât rolul ei principal într-o gospodărie sau într-un stol de curte este producția de ouă, alături de un temperament activ și rezistent.

Cui i se potrivește

Minorca se potrivește crescătorilor care pot oferi păsărilor spațiu pentru hrănit liber și care doresc un aport constant de ouă albe mari. Rasa se descurcă bine în regiuni calde, unde creasta mare ajută la eliminarea căldurii corporale. Este mai puțin potrivită pentru creșterea în spații închise și pentru zonele foarte reci, unde creasta este predispusă la degerături. Fiind activă și ușor speriată din fire, rasa se potrivește mai degrabă crescătorilor cu experiență sau implicați direct în îngrijire decât celor care își doresc o găină liniștită, de companie.

Minorca poartă numele insulei Menorca, una dintre Insulele Baleare aflate în largul coastei de est a Spaniei. Rasa s-a format din vechile păsări de curte spaniole din vestul Mării Mediterane, aceeași bază genetică din care provin și rasele înrudite Spaniola și Andaluza. Timp de mai multe generații, aceste păsări au fost crescute ca ouătoare practice, potrivite climatului cald al insulei.

Rasa a fost adusă în Anglia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, unde crescătorii de păsări s-au arătat interesați de talia ei și de ouăle albe, de mărime mare. Crescătorii englezi, și ulterior alții, au selectat exemplare cu un corp mai mare și cu o creastă deosebit de mare, conturând astfel liniile de expoziție și de utilitate recunoscute astăzi.

Minorca a ajuns în America de Nord în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Varietatea neagră a fost admisă în Standardul de perfecțiune al Asociației Americane de Avicultură (American Poultry Association) în 1888, iar formele albă și bej au fost recunoscute ulterior. În această perioadă, rasa era prețuită ca una dintre cele mai bune ouătoare de ouă albe disponibile, înainte de răspândirea liniilor comerciale hibride cu producție ridicată.

Odată cu apariția ouătoarelor hibride specializate în secolul al XX-lea, folosirea comercială a rasei Minorca a scăzut, iar astăzi este crescută mai ales de amatori, expozanți și conservatori ai raselor tradiționale, nu la scară industrială mare.

Minorca are un corp lung, unghiular, purtat în poziție dreaptă, cu spatele ușor înclinat și coada ridicată. Este cea mai mare dintre rasele mediteraneene, dar rămâne suplă și activă, nu greoaie. Trăsătura cea mai evidentă este creasta. La cocoși, aceasta este o creastă simplă mare, ridicată, iar la găini creasta simplă este de asemenea mare, dar se pleacă într-o parte. Lobii urechilor, mari, albi și migdalați, precum și bărbițele lungi fac parte din standardul rasei.

Penaj și culori

Minorca neagră este varietatea originală și cea mai răspândită. Penajul ei este negru uniform, cu un luciu verzui puternic la lumină bună. Varietățile albă și bej sunt de asemenea recunoscute în mai multe standarde, dar sunt întâlnite mult mai rar. La toate culorile, penele stau strânse și netede pe corp, iar picioarele și labele sunt curate, fără pene. Combinația dintre penajul întunecat și lucios, creasta și bărbițele roșu aprins și lobii urechilor alb pur oferă rasei un aspect contrastant, apreciat la expoziții.

Minorca este o rasă energică, activă, cu o atitudine vigilentă și sigură pe sine. Păsările sunt căutătoare neobosite de hrană, parcurg distanțe mari și preferă mișcarea liberă în locul șederii pe loc. Această activitate le face eficiente în procurarea propriei hrane atunci când au spațiu la dispoziție, dar le face totodată mai speriate și mai greu de manevrat decât rasele mixte, liniștite din fire.

În raport cu oamenii, Minorca tinde să fie rezervată, nu afectuoasă. Nu este o rasă agresivă, dar de regulă păstrează distanța și nu îi place să fie luată în brațe, așa că este mai bine privită decât mângâiată. Contactul regulat și calm, încă de la vârstă fragedă, o face mai liniștită cu timpul.

Într-un stol mixt, Minorca coexistă de obicei fără probleme și nu are reputația de a fi agresivă cu celelalte păsări. Cocoșii pot avea un comportament dominant. Rasa zboară bine și folosește înălțimea, așa că împrejmuirea trebuie construită ținând cont de acest lucru. Găinile clocesc rar, astfel încât continuă să depună ouă, dar arareori își cresc singure puii.

Minorca este o rasă rezistentă și ușor de întreținut în condiții calde, însă creasta mare și obiceiurile active influențează modul în care trebuie crescută.

Îngrijirea penajului

• Penajul strâns și tare nu necesită îngrijire de rutină.
• Verificați regulat creasta și bărbițele pentru tăieturi sau semne de degerături.
• Inspectați picioarele curate pentru acarieni ai pielii picioarelor și tăiați ghearele dacă cresc prea mult.
• Asigurați o zonă uscată pentru baia în praf, astfel încât păsările să își poată controla singure paraziții externi.

Mișcare

• Oferiți zilnic acces la o țarcă sau la o zonă de hrănit liber; rasa nu suportă spațiile închise.
• Asigurați spațiu suficient pentru cotrobăit, potrivit firii active a rasei.
• Folosiți garduri înalte sau țarcuri acoperite, deoarece Minorca zboară bine și poate sări peste bariere joase.

Mediu

Minorca suportă bine căldura și prosperă în climate calde, unde creasta mare ajută la eliminarea căldurii corporale. În regiunile reci, creasta și bărbițele sunt vulnerabile la degerături, așa că un adăpost fără curenți de aer, bine ventilat, și protecția față de vântul rece sunt esențiale. Asigurați spațiu generos pentru cocoțat și ventilație corespunzătoare și mențineți așternutul uscat.

Fiind ouătoare productive de ouă albe și căutătoare active de hrană, exemplarele Minorca au nevoie de o hrană completă și echilibrată, care să susțină atât energia, cât și formarea cojii ouălor. Găinile ouătoare se dezvoltă cel mai bine cu o rație comercială pentru ouătoare, cu un conținut de proteine de aproximativ 16 până la 18 procente. Puii trebuie să înceapă cu o hrană starter și să treacă la hrana de creștere, înainte de a trece la hrana pentru ouătoare la debutul depunerii. Păsările crescute liber își completează dieta cu insecte și verdețuri, dar hrana formulată trebuie să rămână baza alimentației.

Recompense și suplimente

Asigurați coajă de stridii pisată sau grit calcaros la discreție, astfel încât găinile ouătoare să poată consuma calciul suplimentar necesar pentru ouăle lor mari. Oferiți grit insolubil păsărilor care nu ies la hrănit liber, deoarece acesta le ajută să macine hrana. Printre recompensele sănătoase se numără verdețurile cu frunze, porumbul spart pe vreme rece și larvele de mucă de făină, toate în cantități moderate. Apa proaspătă și curată trebuie să fie disponibilă în permanență.

Minorca este o rasă rezistentă, veche, fără afecțiuni genetice răspândite. Cu o îngrijire bună, păsările trăiesc frecvent între 5 și 8 ani. Principalul punct slab al rasei din punct de vedere al sănătății îl reprezintă creasta și bărbițele mari, expuse la leziuni provocate de frig. Comportamentul activ de căutare a hranei menține păsările în formă bună, dar impune totodată un adăpost sigur, pentru protecție împotriva prădătorilor.

Îngrijire preventivă

• Mențineți adăpostul uscat, ventilat și fără curenți de aer, pentru a preveni degerăturile și problemele respiratorii.
• Asigurați o zonă pentru baia în praf, pentru a limita paraziții externi.
• Efectuați verificări periodice antiparazitare și un plan de deparazitare adaptat condițiilor dumneavoastră.
• Izolați păsările noi înainte de a le introduce în stol.
• Asigurați apă curată și calciu la discreție, pentru a menține găinile ouătoare în formă bună.

Minorca este o pasăre activă, care se dezvoltă cel mai bine atunci când are spațiu pentru mișcare și un adăpost uscat și aerisit. Suportă bine căldura, așa că o ventilație bună contează în climatele calde, în timp ce în regiunile reci adăpostul trebuie să blocheze curenții de aer, pentru a proteja creasta. Deoarece rasa zboară puternic, țarcurile trebuie să fie înalte sau acoperite, pentru a ține păsările în siguranță și ferite de prădători.

Listă de verificare pentru amenajare

• Adăpost uscat, ferit de prădători, cu ventilație bună deasupra nivelului stinghiilor.
• Stinghii de cocoțat ridicate, cu spațiu pentru corpul drept și coada înaltă.
• Un cuib la fiecare trei până la patru găini, curat și cu așternut.
• Țarc înalt sau acoperit cu plasă, pentru a ține în siguranță o rasă care zboară bine.
• Umbră și apă proaspătă pentru creșterea în climat cald.
• Zonă pentru baia în praf, în interiorul țarcului.

Găinile Minorca clocesc rar, astfel încât majoritatea puilor sunt eclozați într-un incubator sau sub o găină clocitoare de altă rasă. Ouăle sunt mari și albe, ușor de examinat la ovoscop. Se aplică regulile standard de incubație pentru găini: ouăle eclozează în aproximativ 21 de zile, atunci când temperatura și umiditatea sunt menținute constante, iar ouăle sunt întoarse regulat în prima etapă.

Etapele eclozării

1. Selectați ouă curate și bine formate și lăsați-le cu vârful în jos până la 7 zile înainte de a le pune la incubat.
2. Porniți incubatorul gol mai întâi, pentru a verifica stabilitatea temperaturii și a umidității.
3. Puneți ouăle la incubat și mențineți temperatura și umiditatea la valorile țintă pentru zilele 1 până la 18.
4. Întoarceți ouăle cel puțin de 3 până la 5 ori pe zi; examinați-le la ovoscop în jurul zilei 7 până la 10, pentru a verifica dezvoltarea embrionului.
5. În ziua 18 opriți întoarcerea, treceți la etapa de eclozare și creșteți umiditatea.
6. Lăsați puii să se usuce în incubator înainte de a-i muta într-un adăpost cald pentru pui (brooder).